Sala Polivalentă din Craiova ar putea fi transformată în spital de campanie

Social

Conducerea Primăriei Craiova a decis să pună la dispoziţia autorităţilor responsabile în gestionarea epidemiei de coronavirus Sala Polivalentă din municipiu, pentru a putea fi transformată, la nevoie, în spital de campanie.

Potrivit primarului Mihail Genoiu, Sala Polivalentă a fost deja dezinfectată, iar această acţiune poate fi reluată imediat ce va deveni unitate medicală operaţională din punct de vedere medical.

Acesta le cere autorităţilor responsabile să asigure personalul medical şi dotarea Sălii Polivalente din Craiova pentru a putea fi folosită ca spital de campanie.

„Fac apel la autorităţile statului responsabile de gestionarea, din punct de vedere medical, a acestei crize, să ia în considerare dotarea corespunzătoare a acestei clădiri şi tot ce presupune utilizarea ei ca un spital, pentru a preîntâmpina un posibil scenariu de înrăutăţire a situaţiei din unităţile spitaliceşti de pe teritoriul Craiovei. Municipalitatea îşi manifestă toată disponibilitatea pentru a ajuta, cu condiţia ca factorii responsabili de la nivel naţional să se implice în asigurarea echipamentelor medicale necesare şi a personalului calificat”, a declarat primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu.

Genoiu mai spune că Polivalenta din Craiova are o suprafaţă desfăşurată totală de peste 12.000 metri pătraţi, cu 2.000 mp doar suprafaţa terenului din interior, şi oferă toate condiţiile necesare pentru amenajarea, de către factorii responsabili din punct de vedere medical, a unui spaţiu suplimentar pentru tratarea bolnavilor de coronavirus.

„Deşi ne-am luat toate măsurile pentru a face faţă cazurilor de COVID-19 şi am asigurat, deja, un număr de peste 600 de paturi în spitalele ‘Victor Babeş’ şi ‘Filantropia’ din subordinea primăriei, niciun efort nu este de prisos când vine vorba de sănătatea şi siguranţa craiovenilor. Pentru a fi cât mai pregătiţi în faţa oricărui scenariu, am decis să punem la dispoziţia autorităţilor responsabile în coordonarea epidemiei de coronavirus cel mai potrivit spaţiu din administrarea primăriei, pentru a putea fi transformat într-un spital de campanie. Am ales Sala Polivalentă din Craiova datorită poziţiei şi construcţiei în sine, care oferă un grad ridicat de mobilitate atât pentru maşini, cât şi pentru cadrele medicale şi pacienţi. De asemenea, punem la dispoziţie tot ce presupune această structură, de la căi de acces, grupuri sanitare, ventilaţie, surse de energie electrică şi climatizare, până la personal de pază şi întreţinere”, a mai afirmat primarul Craiovei.

Conform sursei citate, încă de la începutul crizei, administraţia locală a alocat din bugetul local al Craiovei, până acum, unităţilor medicale din subordine, peste şase milioane de lei pentru „lupta împotriva coronavirusului”. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns