Continuă asfaltarea străzilor, parcărilor și aleilor dintre blocuri

Social

Primăria Municipiului Craiova continuă lucrările de reparații pe străzile din oraș, dar și reabilitarea parcărilor şi aleilor dintre blocuri, asfaltarea fiind una dintre prioritățile actualei administrații.

O zonă importantă unde lucrările sunt aproape de finalizare este cea cuprinsă între străzile Frații Golești – Dezrobirii – Emanoil Chinezu – Banul Mihalcea – Vasile Alecsandriaici fiind realizate lucrări de asfaltare a parcărilor, trotuarelor și aleilor dintre blocuri.

Primarul Municipiului Craiova a vizitat șantierul pentru a se asigura că toate lucrările s-au desfășurat conform calendarului stabilit.

Chiar dacă trecem cu toții printr-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere, noi am depus toate eforturile să continuăm ritmul lucrărilor așa cum i-am obișnuit pe craioveni în anii precedenți. Astfel, lucrările de reparații se desfășoară în tot orașul, atât pe străzi importante cât și în parcările interioare din cartiere, cum este cazul aici, în zona laterală străzii Dezrobirii, unde am asfaltat o amplă zonă, am reconfigurat parcările, am refăcut aleile și am reușit să plantăm și noi arbori, mărind astfel spațiul verde”, a precizat primarul Mihail Genoiu.

În zonă au fost efectuate reparații la parcări, alei pietonale și carosabile. Lucrările s-au realizat în baza acordului cadru de reparații și întreținere străzi pe care Primăria Craiova îl are cu SC Domarcons SRL. Proiectul este realizat în proporție de 99%, în aceste zile lucrându-se la ultimele finisaje.

Primăria Municipiului Craiova va continua asfaltarea străzilor, cât și a zonelor adiacente cu fonduri de la bugetul local.

Lucrări în spațiile adiacente străzilor care vizează parcările şi aleile dintre blocuri se realizează și în următoarele zone, unde multe dintre ele sunt deja aproape de finalizare:

-Rovine (zona adiacentă străzii Basarabia – blocurile C);

-zona cuprinsă între străzile N. Bălcescu – A.I. Cuza – Frații Golești – Calea București;

-zona din cartier Lăpuș, cuprinsă între bulevardul Dacia și Calea București

-Craiovița Nouă – zona cuprinsă între Școala nr. 30 şi bulevardul Oltenia;

-zona cuprinsă între strada George Enescu – Aleea Arhitect Duiliu Marcu – Școala nr. 30;

-zona cuprinsă între străzile George Enescu – Opanez – N. Titulescu – Iancu Jianu;

-zona adiacentă Şcolii nr. 32;

-zona adiacentă străzii Sergent Vulovici;

-zona Baba Novac;

-zona adiacentă străzii Sărari.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns