Capacitatea de testare pentru COVID-19 a Spitalului ”Victor Babeş” din Craiova a crescut de la 40 la 280 teste pe zi

Social

Capacitatea de testare pentru noul coronavirus a Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova a crescut de şapte ori, de la 40 la 280 teste pe zi, după ce joi a fost pus în funcţiune un sistem Real Time PCR achiziţionat de către municipalitate.“Am dorit să discut personal cu inginerii specialişti ai firmei producătoare, care au finalizat astăzi montarea sistemului REAL TIME PCR achiziţionat de Primăria Craiova pentru Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’. Achiziţia este făcută cu fonduri de la bugetul local şi era foarte necesară pentru a oferi craiovenilor siguranţa şi calitatea înaltă a serviciilor medicale cu care i-am obişnuit în ultimii ani, dar şi pe fondul lipsei de reacţie din partea Guvernului României în contextul luptei împotriva coronavirusului. Este un aparat modern, care măreşte considerabil capacitatea de efectuare a testelor pentru COVID-19. Sunt mândru de cadrele medicale de la Spitalul ‘Victor Babeş’ pentru felul profesionist în care gestionează cazurile de pacienţi cu coronavirus şi care se află în aceste momente în prima linie. Iar noi, ca administraţie locală, avem datoria să le punem la dispoziţie toate mijloacele necesare în această luptă pe care o purtăm cu virusul ucigaş”, a spus primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Acesta a mai afirmat că sistemul REAL TIME PCR este un echipament performant, aşa cum există în toată Europa, ce va permite unităţii sanitare să efectueze de şapte ori mai multe teste pe zi faţă de numărul actual de probe, oferă rezultate în timp foarte scurt, cu costuri minime şi fără erori, fiind o linie complet automată de testare şi a fost livrat cu 3.000 de kit-uri de testare.
La rândul său, managerul Spitalului “Victor Babeş”, Adina Turcu, a afirmat că evoluţia pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care sunt internaţi în acest spital este una favorabilă. Un singur pacient, din judeţul Mehedinţi, este la terapie intensivă, însă şi acesta are o stare stabilă hemodinamic. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns