Ministerul Sănătății a transmis Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional, cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova.

Social

“Spitalele regionale reprezintă un proiect de tara pe care l-am preluat, il continuăm, vrem sa il urgentam și sa ne asigurăm că se va finaliza. Susținem respectarea calendarului depunerii cererilor de finantare, pentru a semna cat mai curând posibil contractele de finantare cu AMPOR si asigurarea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore”,   a declarat Victor Costache, Ministrul Sănătății.

Spitalul Regional de Urgență Iași este proiectul cel mai avansat, pentru care s-a finalizat etapa de evaluare  și s-a trecut in faza de contractare, iar în paralel,  MS a demarat procedura de achiziție publică, pentru servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic, cei interesați putând depune ofertele până pe 31.01.2020.
Mai mult,  săptămâna viitoare, MS va demara demersurile pentru inițierea procedurii de atribuire pentru contractul de proiectare al Spitalului Regional Craiova, respectând aceeași pași ca si pentru unitatea din Iași.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns