Un etaj întreg cu 90 de paturi a fost pregătit la SJU Craiova pentru pacienţii cu COVID-19

Social

Întreg etajul 4 al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova, cu 90 de paturi, a fost pregătit pentru a fi pus la dispoziţia pacienţilor cu COVID-19, a informat Prefectura Dolj.

De asemenea, un aparat de testare COVID-19 a fost instalat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, în urma achiziţionării acestui instrument de către Ford, prin intermediul Ford Motor Company Fund, al Fundaţiei Ion Ţiriac şi al partenerilor locali non-profit Rotary Craiova Probitas, informează miercuri constructorul auto.

“Fundaţia Ion Ţiriac s-a alăturat acestei iniţiative pentru că acum este nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate şi responsabilitate din partea tuturor. Cu părere de rău, sistemul medical din ţara noastră este pus la grea încercare în această perioadă, motiv pentru care am decis să ne implicăm şi să acordăm suport Asociaţiei Club Rotary Craiova Probitas. Donaţia Fundaţiei Ion Ţiriac constă în direcţionarea sumei de 15.000 de dolari pentru achiziţionarea unor echipamente medicale de importanţă majoră – aparatură de testare precum şi kituri necesare pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul Covid-19. Ne bucurăm să fim alături de spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, punct de lucru – Laborator Genetică Medicală, fiindcă doar împreună putem trece cu bine peste acest obstacol”, au declarat reprezentanţii Fundaţiei Ion Ţiriac.

Potrivit sursei citate, până la ora actuală, în toată regiunea Oltenia exista doar un singur astfel de aparat, ce deservea cinci judeţe, acoperind astfel o populaţie totală de aproximativ 2,5 milioane de locuitori. În contextul achiziţionării noului aparat, în Oltenia se vor putea testa peste 300 de persoane, zilnic, în laboratorul Spitalului Judeţean Craiova.

“Dinamica la nivel naţional şi internaţional a epidemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2 impune creşterea capacităţii de diagnostic prin tehnici de genetică moleculară (Real-Time PCR) la nivel local, regional şi internaţional. Am organizat acest laborator vizând creşterea ratei de detecţie a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei din Oltenia. Având în vedere contextul epidemiologic, contagiozitatea ridicată a virusului SARS-CoV-2, ştim că este obligatoriu să punem în funcţiune un nou flux de capacitate medie/mare pentru diagnosticarea eficientă a acestei patologii. Noul echipament prelucrează la capacitate medie un număr de 200 teste/zi şi poate ajunge la peste 320 teste/zi”, susţine Teodor Sas, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns