Tot mai multe cadre medicale confirmate cu coronavirus la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova

Social

Numărul cadrelor medicale confirmate cu coronavirus crește. Numai la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, cinci infirmiere și o asistentă medicală din aceeași secție au fost depistate pozitiv în numai o săptămână. Trei dintre acestea au aflat rezultatul ieri. În total, până în prezent, la Spitalul Județean din Craiova 11 cadre medicale, asistente și infirmiere, au fost confirmate cu Covid-19.

Primul caz confirmat de la Secția de Chirurgie 3 a Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova a fost o infirmieră, al cărei rezultat pozitiv a ieșit săptămâna trecută.

După testatrea ulterioară a contacților acesteia, alte 2 infirmiere au fost confirmate pozitiv.

Zilele trecute, alte 3 angajate ale aceleiași secții au fost confirmate acum câteva zile.

Toți medicii și asistenții din secție au fost testați, dar rezultatele au ieșit negative.

Secția a fot izolată, iar toate infirmierele și îngrijitoarele au fost trimise acasă în izolare și urmează să fie retestate.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova au fost efectuate aproape 1000 de teste în rândul cadrelor medicale. 11 infirmiere și asistente au fost confirmate.

La nivelul județului Dolj, 19 cadre medicale, între care și un medic care lucrează la Filiași, au fost confirmate pozitiv cu coronavirus.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *