Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova

Divertisment

Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova a fost înființat în 1850. În primele decenii de existență, aici s-au pus în scenă preponderent spectacole muzicale și vodeviluri, precum ”Muza de la Burdujeni”, ”Carantina”, ”Nuntă țigănească”, ”Rudele nevestei mele”.

În 1854, destinele instituției îi sunt încredințate lui Theodor Teodorini, artist cu studii dramatice făcute în Franța și Italia, care dincolo de realizarea unor spectacole de bună factură, creează o adevărată școală a teatrului românesc cu actori precum Aristizza Romanescu, Constantin Serghie, Romald Bulfinski, Remus Comăneanu etc.

După 1900, accentul a fost pus pe spectacolele dramatice, în principal pe clasicii dramaturgiei universale, cu precădere Shakespeare și Moliere.

Teatrul Național din Craiova a devenit un reper în viața culturală românească la jumătatea anilor ’50, când aici au fost angajați mulți dintre actorii ”generației de aur”: Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauțki, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma, împreună cu profesorul lor, regizorul Vlad Mugur.

Începând cu anul 1989, Naționalul din Craiova cunoaște un neîntrerupt șir de succese, prin colaborarea cu regizorul Silviu Purcărete, care a realizat aici: ”Piticul din grădina de vară de D.R. Popescu” (1989), ”Ubu rex cu scene din Macbeth” după Alfred Jarry și William Shakespeare (1990), ”Titus Andronicus” de Shakespeare (1992), ”Phaedra” după Seneca și Euripide (1993), ”Danaidele” (1995) și ”Orestia” (1998) după Eschil, ”A douăsprezecea noapte” (2004) și ”Măsură după măsură” (2008) după Shakespeare.

Aceste spectacole au fost prezentate în peste 80 de turnee și festivaluri internaționale, cu contribuția unor actori precum Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Tudor Gheorghe.

În aceeași perioadă, trupa alcătuită din peste 150 de artiști și tehnicieni a colaborat și cu alți regizori prestigioși, precum Vlad Mugur, Tompa Gabor, Mihai Măniuțiu, Mircea Cornișteanu, Claudiu Goga, László Bocsárdi, fapt care a propulsat Teatrul Național din Craiova într-o poziție privilegiată în cadrul teatrului românesc și internațional, acesta realizând, în total, peste 120 turnee în 55 de țări.

În stagiunea 2013-2014, Naționalul craiovean are în repertoriul său piese precum ”O furtună” de Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete; ”Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu” de Marin Sorescu, regia Mirela Cioabă; ”Hotel Baltimore” de Lanford Wilson, regia Peter Schneider, toate jucate la Sala ”Amza Pellea”. La Sala Studio „Ion D. Sîrbu”, spectatorii pot urmări, printre altele, piesele ”Chinezii” de Michael Frayn, regizată de Mircea Cornișteanu; ”Occident Express” de Matei Vișniec, regia Alexandru Boureanu.

În anul 1999, Teatrul Național din Craiova a fost primul din Europa de Est care a devenit membru al Convenției Teatrale Europene.

Din iunie 2005, instituția a primit numele lui Marin Sorescu, personalitate marcantă a literaturii române, născut în Oltenia și apropiat al teatrului craiovean. Cu acel prilej, șase dintre textele dramatice ale scriitorului au fost montate la Craiova în premieră pe țară.

Actuala clădire a teatrului craiovean, un adevărat simbol arhitectural al orașului, creație a arhitectului Alexandru Iotzu, a fost inaugurată în 1973. În același an, muzeograful Constantin Gheorghiu a fondat Muzeul Teatrului Național, aflat în incinta clădirii. În prezent, muzeul dispune de un fond documentar care acoperă o perioadă începând din 1837 și până în prezent. Printre exponate se numără afișe, programe, fotografii, tablouri, schițe de decor și costume, obiecte de recuzită ce ilustrează istoria artei spectacolului de-a lungul anilor, volume adnotate, caiete de regie și corespondență.

Dintre numeroasele premii și distincții obținute de Teatrul ”Marin Sorescu” și de componenții săi, amintim: Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol și Premiul Fundației Hamada pentru Excelență artistică, în cadrul Festivalului Internațional de la Edinburgh, pentru ”Ubu Rex cu scene din Macbeth”, obținute în 1991; Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol străin, din partea Asociației Criticilor de Teatru din Quebec, pentru ”Titus Andronicus”, obținut în 1993; Diploma și Medalia Academiei Braziliene de Artă, Cultură și Istorie pentru ”Phaedra” (1996).

În anul 2000, secția română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) i-a acordat Naționalului craiovean Diploma de Excelență. În 2005, Teatrul Național din Craiova a obținut trei premii UNITER: pentru cel mai bun actor în rol principal (Ilie Gheorghe-Harpagon în ”Avarul” de Moliere), pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun spectacol (Silviu Purcărete — ”Cum doriți sau noaptea de la spartul târgului” după Shakespeare).

În anul 2004, președintele României a acordat Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova „Ordinul cultural” în grad de Comandor.

Un element esențial al istoriei recente a Naționalului din Craiova este reprezentat de nașterea prestigiosului Festival Internațional Shakespeare. Acesta a debutat, la Craiova, în 1994. Primele cinci ediții s-au desfășurat o dată la trei ani. Din 2006, manifestarea a avut loc o dată la doi ani.

Principalii săi organizatori sunt Teatrul Național ”Marin Sorescu” și Fundația ”William Shakespeare”, prezidată de Emil Boroghină, cel care este și directorul festivalului. Între 1988 și 2000, Emil Boroghină a condus și destinele Naționalului craiovean. Începând cu 2006, festivalul a avut loc și în București, în colaborare cu Centrul de proiecte culturale ArCuB al Primăriei Municipiului București și Institutul Cultural Român.

Cea mai recentă ediție a festivalului, cea de-a opta, al cărei președinte de onoare a fost maestrul Radu Beligan, a debutat, la 23 aprilie 2012 la Craiova cu „Shakespeare’s Sonnets”, prezentat de Berliner Ensemble din Berlin, spectacol realizat de Robert Wilson și Rufus Wainwright. Ediția de la Craiova s-a derulat până la 1 mai, într-un regal de spectacole străine și românești, în timp ce în Capitală spectacolele au fost prezentate în perioada 30 aprilie-12 iulie.

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, programată pentru 25 aprilie-4 mai 2014, este dedicată aniversării a 450 de ani de la nașterea lui Shakespeare. Ea coincide și cu marcarea a 20 de ani de la debutul festivalului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *