Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie 2019, un nou program de învăţare a limbii engleze.

Divertisment

Cursurile se adresează persoanelor adulte cu vârsta cuprinsă între 35 şi 55 de ani. Întâlnirile se vor desfăşura în fiecare zi de marţi a intervalului 1 octombrie – 1 decembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Marin Sorescu”. Obiectivul urmărit în cadrul programului constă în promovarea limbii engleze în rândul persoanelor adulte care doresc să-şi perfecţioneze cunoştinţele lingvistice. La finalul programului, cursanţii vor fi în măsură să susţină o conversaţie uzuală, dar şi să scrie şi să citească în limba engleză.

Înscrierile se desfăşoară în perioada 12 – 20 septembrie a.c. în limita a 25 de locuri. Înscrierile se fac fie telefonic, la numărul 0251 532 267, interior 110, fie la sediul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9.

Programul de învăţare a limbii engleze se înscrie în seria de proiecte de învăţare şi dezvoltare continuă pe care Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” le organizează în mod regulat pentru persoanele adulte.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *