Site icon laCraiova.ro

Ateliere pentru copii, decoruri de poveste, artiști și bunătăți la Târgul de Crăciun 2019

De vineri, 22 noiembrie și până pe 5 ianuarie, Primăria Craiova și Consiliul Local invită craiovenii să trăiască împreună spiritul celor mai frumoase sărbători de peste an, la Târgul de Crăciun Craiova 2019: în Atelierele lui Moșu’, pe Patinoarul din Piața Mihai Viteazu sau în Orășelul Copiilor de pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu (Piața William Shakespeare), cu spectacole de colinde, înconjurați de ornamente de sezon sau savurând mâncare, dulciuri și băuturi care mai de care mai gustoase de la căsuțele din târg. Momentul va fi marcat vineri, 22 noiembrie, de la ora 17.30, în Piața Mihai Viteazu, cu un spectacol artistic susținut de invitați speciali, urmând să aprindem împreună, la ora 18.00, cele aproape un milion de luminițe. Startul petrecerii de iarnă va fi dat de cele mai iubite personaje de copiii de pretutindeni, alături de: artiștii Teatrului Colibri din Craiova cu „Poveste de Iarnă”, artiștii Cutiuței Muzicale, care vin cu spectacolul „Secretul Pălăriei Fermecate”, dar și alături de îndrăgita solistă NICO.Amplasate în acest an după un concept special, luminițele vor acapara toate privirile. Pigmenți aurii și lumină alb caldă învăluie străzile Craiovei cu discreție și strălucire deopotrivă.

Dacă bulevardul A.I. Cuza este împodobit cu globuri și sfere de diverse dimensiuni, forme și texturi, fațada Primăriei impune, în acest an, un decor monumental prin coroana centrală de brazi aurii și ploaia de lumini frumos aranjate. Craiovenii vor avea ocazia să admire, în Piața Mihai Viteazu, două cupole impresionante cu străluciri de diamant. Bradul care va trona pe patinoar reprezintă un apogeu de prețiozitate prin zecile de globuri lucioase aurii și medalioane texturate, în timp ce clădirea Palatului Administrativ este îmbogățită anul acesta de 3 coroane de brad decorate cu globuri de dimensiuni diferite. Acțiunile sunt pregătite în acest an de Primăria Craiova, cu sprijinul instituțiilor de cultură din subordine – Casa de Cultură Traian Demetrescu, Teatrul pentru copii și tineret Colibri, Opera Română Craiova, Filarmonica Oltenia, Ansamblul Folcloric Maria Tănase și Palatul Copiilor, iar cele mai importante momente sunt, și în acest an, cele dedicate copiilor.

În Căsuțele lui Moș Crăciun din Piața Mihai Viteazu se vor derula numeroase ateliere interactive pentru copii, de la decorare obiecte ceramică, pictură, realizare felicitări, decorare globulețe etc.  Ediția din acest an a Târgului de Crăciun de la Craiova aduce în prim plan produse inedite de sezon, dar și momente speciale, dedicate atât celor mai mici, cât și adulților. Cu tolba plină de produse de tot felul au venit comercianți și artizani din aproape toate regiunile țării: de la Săpânța, Satu-Mare, din Moldova, de la Cluj-Napoca, din Harghita și Covasna, de la Târgoviște, din Craiova, dar și de la Timișoara, București, Olt sau Brăila. Craiovenii vor avea de ales, pentru prima oară la Târgul de Crăciun, și dintre bunătățile oferite în truck-urile din Orășelul Copiilor, de pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu. 

Mai multe detalii, programul Târgului de Crăciun, al acțiunilor derulate în perioada următoare de Primăria Craiova și instituțiile subordonate și al spectacolelor din luna decembrie 2019 vor fi actualizate pe site-ul www.primariacraiova.ro, pe pagina de facebook a Primăriei Craiova @facebook/Primaria-Municipiului-Craiova și pe pagina Târgului de Crăciun @facebook/TargdeCraciunCraiova2019.  

PROGRAM „GALA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ 2019”

•Vineri, 22 noiembrie – 17.30Teatrul Colibri – „Poveste de Iarnă”/spectacolAprinderea luminițelor orașului Cutiuța Muzicală – „Secretul Pălăriei Fermecate”/spectacolNico/concert  

•Sâmbătă 23 Nov. – 18:00Corabia lui Barbă-Deasă/spectacol muzicalGeneratia Folk/concert 

•Vineri, 29 Nov. – 18.00Dance Beat/spectacol dansArmy Dancers / spectacol dans 

•Sâmbătă, 30 Nov. – 18.00Rafaela/recitalGenerația Folk/concertFilarmonica Oltenia /Corala Academică 

•Vineri, 06 Dec – 18.00Ansamblul Doina Mischiului/tradițiiRozele Calafatului/tradițiiOpera Română Craiova/colinde 

•Sâmbătă, 07 Dec. – 18.00Corabia lui Barbă-Deasă/spectacol interactivSteaua Sudului – Moș Crăciun există !?!/spectacolAnsamblul Irini – Comunitatea Elenă/tradițiiPerfectly Simple/concert 

•Vineri, 13 Dec. – 18.00Tradem – Vreau să cânt /recitaluriTradem – Dor de Sărbători/recitaluri

 •Sâmbătă, 14 Dec – 18.00Parada lui Moș CrăciunSteaua  Sudului – Colinde de Crăciun/spectacol muzicalOverbeat/concert 

•Vineri, 20 Dec. – 18.00Palatul Copiilor Craiova/spectacol Să aveți sărbători de poveste!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version