Site icon laCraiova.ro

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova anunță deschiderea  înscrierilor pentru cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tinerilor Regizori THEATER NETWORKING TALENTS (TNT) / Craiova / 5-9 iulie 2022

Conceput ca o platformă artistică de prezentare a celor mai proaspete  și relevante viziuni din teatrul noii generații, TNT va aduce la  Craiova, între 5 și 9 iulie, artiști din toate domeniile artelor  spectacolului și new media.

După doi ani în care situația epidemiologică a făcut imposibilă  organizarea festivalului, a IV-a ediție a TNT va di dedicat  absolvenților facultăților de regie de teatru din România în  promoțiile 2020/2021/2022 (licență și masterat), aceștia fiind  invitați să se înscrie cu spectacolele de absolvire, până la data de  29 aprilie 2022.

Coordonat de regizorul Bobi Pricop, festivalul organizat de Teatrul National „Marin Sorescu” i
Departamentul Arte si Media din cadrul Universitătii Craiova, cu sprijinul partenerilor: Casa de
Cultură „Traian Demetrescu” si UNITER, oferă noilor generatii de regizori sansa de a-si
prezenta spectacolele de absolvire într-un mediu profesionist, în cadrul unui showcase , în fata
unui public format din manageri de teatre, producători independenti sau selectioneri de
festivaluri, dar si scenografi, compozitori, coregrafi i al i viitori colegi de breaslă.

În acest an se lansează și un open call pentru instalații stradale,  realizate în cadrul unor rezidențe de creație la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Acest concurs de proiecte este adresat atât  artiștilor plastici, scenografilor, audio/video designerilor, cât și  artiștilor sau colectivelor de artiști care propun instalații  stradale, de exterior, care să redefinească spațiul urban. Ele vor fi  produse și/sau finalizate în săptămâna 28 iunie ̶ 4 iulie, iar apoi  expuse pe durata festivalului în Piața William Shakespeare și/sau  Parcul Teatrului Naţional.

Se deschid, de asemenea, înscrierile pentru TNTeammates (25 de artisti colaboratori ai
regizorilor de teatru: teatrologi, scenografi, compozitori, coregrafi, performeri, traducători,
dramaturgi, sound, light i video designeri) si pentru People of TNT (25 de absolventi si de regie
din ultimii zece ani, studenti, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultătilor de
teatru).

În parteneriat cu Institutul Goethe, TNT continuă si în 2022 etapele programului New Stages
South-East , în cadrul cărora cinci echipe formate din tineri regizori si dramaturgi din România
vor continua lucrul la proiectele lor teatrale, sub îndrumarea mentorilor Theodor Cristian
Popescu (regizor) & Rebekka Kricheldorf (dramaturg).

Este cea de-a doua editie în care festivalul nu are caracter competitional , esentiale fiind
dialogul si întâlnirile dintre artisti si producători. La finalul festivalului, managerii si directorii
artistici prezenti sunt invitati să anunte viitoarele colaborări cu regizorii spectacolelor de
absolvire din showcase-ul TNT. Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului National „Marin
Sorescu” din Craiova, va alege un absolvent care va monta un spectacol în Sala Studio, în
următoarea stagiune.

CÂND: 5-9 iulie 2022

UNDE: Craiova, unul dintre cele mai importante centre universitare din România, va deveni din
nou pentru câteva zile o adevărată scenă culturală contemporană, conectată la vibratia unui
teatru tânăr, curajos si surprinzător.

Spectacolele se vor juca la Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova (Sala Amza Pellea, Sala Ion
D. Sîrbu, Sala Atelier) i la Departamentului de Arte al Universitătii din Craiova (Sala Studio si
Aula Buia).

CONDI II DE ÎNSCRIERE:
⇒ Festivalul Tinerilor Regizori
-festivalul se adresează regizorilor de teatru absolventi în anii universitari 2020/2021/2022
(Licentă sau Master)
-pentru înscrieri, participantii pot propune spectacolul de absolvire până pe 29 aprilie 2022 pe
adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com , împreună următoarele date:
 Numele spectacolului (*sau al piesei)
 Numele regizorului, CV regizor
 Link transfer cu înregistrarea spectacolului (în cazul în care spectacolul nu este finalizat, se vor trimite un text scris/testimonial video în care participantul isi
argumentează alegerea si conceptul regizoral, precum si o înregistrare a 15-30 de
minute dintr-o repetitie reprezentativă)
 fi a de participare completă (componenta exactă a echipei care va face deplasarea)
⇒ TNTeammates& People of TNT:
-pentru înscrieri, participantii (artisti colaboratori ai regizorilor de teatru sau absolventi de
regie din ultimii zece ani, studenti, masteranzi, doctoranzi, personalul academic al facultătilor
de teatru) sunt rugati să trimită un CV însotit de un portofoliu la adresa
tntcraiova@gmail.com , până pe data de 29 aprilie 2022.
⇒ Open call – instala ii stradale:
-pentru a se înscrie la concursul de proiecte, participan ii pot trimite propuneri de instala ii țț
urbane, interactive sau nu, inspirate de teme relevante pentru arti ti creatori, până pe data de ș
29 aprilie 2022, pe adresa de e-mail tntcraiova@gmail.com ,împreună cu următoarele date:
descrierea proiectului (concept, relevantă, etc.), o schită a propunerii, bugetul necesar (limita
15000 RON), timpul necesar de lucru, portofoliile artistilor implicati în crearea instalatiei,
precum si alte detalii care pot fi relevante pentru evaluarea proiectului.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare, masă si transport ale participantilor.

Selectia participantilor va fi anuntată pe data de 5 mai 2022 .
Fi a de participare TNT 2022 poate fi descărcată accesând linkul:
https://tncms.ro/wp-content/uploads/2002/04/Fis%CC%A6a-de-participare-TNT-2022.docx

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe FacebookInstagram , YouTube , TikTok .

Exit mobile version