Pe teritoriul de astăzi al județului Dolj au fost descoperite urme de locuire datând din neolitic (mileniile 3-4 î.Hr.) la Cârcea, comuna Coșoveni (o frumoasă ceramică pictată policromă), la Șimnicu de Jos, Verbița, Verbicioara, Padea, Leu, Rast, Sălcuța (aceasta din urmă dând și numele unei culturi neolitice) ș.a.
Din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului au fost descoperite așezări (la Locusteni, Cerăt, Leu, Plenița, Sopot etc.) aparținând culturii Coțofeni, numită astfel după localitatea doljeană unde a fost identificată prima dată (comuna Coțofenii din Dos). Culturile Verbicioara și Cârna sunt caracteristice epocii bronzului (mileniul II î.Hr.), în perioada formării neamurilor tracice. Bogate vestigii (ceramică decorată, figurine feminine cu rochii clopot etc.) au fost descoperite în marea necropolă de la Cârna (fostul sat Dunăreni).
De la o localitate din județul Dolj își trage numele cultura Basarabi, din prima epocă a fierului (Hallstatt; secolele IX-VI î.Hr.), răspândită pe cea mai mare parte a teritoriului României. Așezări din această perioadă au fost descoperite și la Vârtop, Căciulătești, Plenița, Verbicioara, Locusteni, Plopșor etc.
Din a doua epocă a fierului — La Tene , începând cu secolul al IV-lea î.Hr., caracterizată prin înflorirea civilizației geto-dacice, în această zonă au apărut numeroase cetăți și așezări plasate, de regulă, pe Valea Jiului (așezările de la Bechet, Locusteni și Cerăt, cetățile de la Coțofenii din Dos, Padea, Comoșteni, precum și grupul de cetăți descoperite în jurul Craiovei la Cîrligei și Bucovăț).
Lângă Craiova a fost localizată Pelendava, așezare menționată pe harta antică cunoscută sub numele de Tabula Peutingeriana.
Din perioada Daciei romane există în Dolj numeroase vestigii, mărturii ale unei intense vieți economice și ale unei dense locuiri, în zeci de așezări, dintre care sunt de amintit Amărăștii de Sus și de Jos, Daneți, Leu, Cârcea, Galicea Mare, Locusteni etc. La Răcari a fost construit un castru ce supraveghea drumurile de pe văile Jiului și Motrului.
După retragerea stăpânirii romane din Dacia (271/275), în secolele care au urmat romanii și-au menținut dominația — efectivă sau nominală — asupra unor teritorii din nordul Dunării de Jos, între care și teritoriul actualului județ Dolj. În secolele VIII-XI românii au continuat să locuiască intens această zonă, unde, ca și în alte părți, a avut loc un proces de unificare a obștilor sătești. Un cnezat s-a format aici, având centrul la Craiova.
Pentru perioada de după întemeierea statului medieval Țara Românească există numeroase descoperiri de pe teritoriul municipiului Craiova și din localități precum Calafat, Calopăr, Basarabi, precum importante tezaure monetare din vremea voievozilor Vladislav I (1364-1377), Radu I (1377-1383), Mircea cel Bătrân (1386-1418). Schimburile comerciale erau aici deosebit de intense, dovadă fiind tezaurul de 450 monede din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân și a fiului său Mihail, descoperit la Basarabi.
Prima mențiune documentară a județului Dolj datează din 1444, sub denumirea de Județul de Baltă, acesta întinzându-se de la balta Blahnița, din Mehedinți, până la cea de la Bistrețu, înglobând o mare suprafață a teritoriului actualului județ Dolj.
Locuitorii județului Dolj au fost prezenți în oastea țării atunci când, în 1394, sultanul Baiazid I Ilderim a trecut Dunărea pe la Calafat în fruntea unei mari oștiri otomane. Lupta de la Rovine, soldată cu victoria a lui Mircea cel Bătrân, a fost localizată de mulți istorici pe Jiu, în apropiere de Craiova.
La sfârșitul secolului al XV-lea se pun bazele Marii Bănii a Olteniei, cu sediul la Craiova, cea mai importantă instituție feudală din Țara Românească după cea a domniei. Banul Olteniei era cel mai important dregător din Țara Românească. Crearea acestei instituții a fost rezultatul afirmării boierilor Craiovești care, în secolul al XVI-lea, dispuneau de o putere economică considerabilă, stăpânind peste 100 de sate, dintre care numeroase se găseau în cuprinsul județului Dolj.
Dintre numeroasele așezări, Craiova s-a dezvoltat în mod deosebit, devenind, în 1492, reședința banilor Olteniei (funcție pe care a menținut-o până în 1761, când reședința a fost mutată la București) și cel mai important oraș din această zonă, ajungând în secolele XVII-XVIII al doilea oraș ca importanță al Țării Românești, după București.
La începutul secolului al XVI-lea în locul Județului de Baltă apare consemnată o altă unitate administrativă, numită Jiul de Jos — devenită mai târziu Dolj. Potrivit unor specialiști, originea denumirii Dolj derivă din combinarea cuvântului slav dolji sau dolje (care înseamnă jos, de jos) cu numele râului Jiu care străbate aceste ținuturi, rezultând astfel denumirea de Jiul de Jos. În anul 1700 acest județ apare consemnat cartografic, pentru prima oară, pe o hartă întocmită de Stolnicul Constantin Cantacuzino, cu numele Jiul inferior, alături de celelalte patru județe din Oltenia (Mehedinți, Vâlcea, Romanați și Jiul superior sau județul Gorj de astăzi). Cu acest nume — Jiul inferior — județul a fost preluat și introdus de către cartograful austriac Fr. Schwantz pe o hartă întocmită de el în anul 1723, pe care sunt consemnate numele dar și stemele județelor, Doljul având ca emblemă un pește.
Cei mai mulți dintre voievozii proveniți din familia boierilor Craiovești au întreținut legături economice cu Transilvania, mai ales cu Sibiul, așa cum a fost în perioada domniei lui Neagoe Basarab. De asemenea, Craioveștii au deținut și domenii în Transilvania, cum a fost domeniul Geoagiului, care a aparținut succesiv lui Neagoe Basarab și fiului său Theodosie.
În vremea domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), Doljul a devenit o importantă bază militară, iar marea majoritate a acțiunilor antiotomane de la Dunăre s-au sprijinit pe forța militară a unităților de aici. În decembrie 1594, turcii, intrați în Țara Românească cu scopul de a-l înlătura pe Mihai Viteazul din domnie, au fost înfrânți de oștile Băniei conduse de banul Manta, iar bătălia de la Călugăreni, din 23 august 1595, s-a încheiat cu izbânda românilor datorită și contribuției oștilor conduse de frații Preda, Stroe și Radu Buzescu. După unirea, de scurtă durată, în anul 1600, a celor trei țări române, Mihai Viteazul a încredințat marilor boieri din Craiova și județul Dolj dregătorii de mare însemnătate în Transilvania și Moldova.
După uciderea lui Mihai Viteazul, boierii Buzești preiau conducerea Țării Românești și organizează cu sprijinul oștilor doljene o puternic rezistență militară, reușind să înlăture pericolul turco-polon și să asigure independența țării.
Documente din anii 1695, 1697,1702, 1708 atestă prezența voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) la Craiova, Țânțăreni, Calafat și alte localități doljene, de unde a urmărit cu atenție evenimentele militare de la sud de Dunăre. Cu forțele armate de aici el a asigurat securitatea locuitorilor din Câmpia Dunării, respingând incursiunile turco-tătare de pe teritoriul Olteniei.
În secolul al XVIII-lea, Doljul, ca și cea mai mare parte a Olteniei, au devenit zone de operațiuni militare în cursul războaielor purtate de imperiile otoman, habsburgic și țarist. Pe de altă parte, de la mijlocul secolului al XVIII-lea în județul Dolj se construiesc edificii laice și religioase, iau ființă instituții școlare întreținute de stat, boieri și mănăstiri (la Craiova, Preajba — cea dintâi școală sătească atestată documentar în județ). Tot acum, Craiova, Calafatul și alte așezări se afirmă ca centre de producție meșteșugărească.
Locuitorii județului Dolj au participat activ la acțiunile de respingere a incursiunilor de pradă ale otomanilor conduși de Pazvant-Oglu, pașă al Vidinului, la începutul secolului al XIX-lea. În timpul Revoluției de la 1821, potrivit mărturiilor unor contemporani, Tudor Vladimirescu a intrat în Craiova la 28 februarie-1 martie, împreună cu oastea sa revoluționară, ”fiind primit cu bucurie de negustorii cei mai mici și de populația orașului”.
În timpul Revoluției de la 1848, forțele revoluționare locale, conduse de un comitet în frunte cu Ioan Maiorescu, au asigurat o primire triumfală guvernului provizoriu la Craiova, la 13 iunie 1848. Instalarea conducerii revoluționare la Craiova a grăbit succesul revoluției și în celelalte județe din Oltenia. La începutul lunii septembrie, în fața amenințării intervenției contrarevoluționare externe, peste 5.000 de orășeni și țărani veniți din întregul județ s-au strâns pe câmpia din Târgul de afară, care și-a luat de atunci numele de Câmpul Libertății, pentru a depune din nou jurământul pe Constituție. După cum relata ”Naționalul”, organul forțelor revoluționare din Craiova, participanții au jurat să lupte ”cu toții până la moarte pentru nația românească’.
Alegerile pentru Adunările ad-hoc care urma să se pronunțe în privința unirii Țării Românești și a Moldovei au fost un prilej de afirmare a mișcării unioniste și în Dolj. La alegerile pentru Adunările ad-hoc, desfășurate în septembrie 1857, au fost desemnați ca reprezentanți foștii luptători pașoptiști Petrache Cernătescu, Nicolae Pleșoianu, Grigore Lăceanu, precum și clăcașul Nicolae Mazilu din satul Moțăței.
Dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin care s-a înfăptuit, la 24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor, ca și reformele înfăptuite ulterior de acesta, au fost primite cu mare entuziasm în Dolj.
În timpul Războiului de Independență (1877-1878), Doljul a jucat un rol deosebit de important datorită poziției strategice în zona frontului. În sudul județului a fost concentrată cea mai mare parte a oștirii române, în frunte cu Statul Major, stabilit la Poiana Mare. După ce la 12 aprilie 1877 Rusia a declarat război Turciei, la 21 aprilie turcii au început să bombardeze orașele și satele de pe malul românesc al Dunării, între care și Calafat, iar românii au răspuns bombardând Vidinul. În județul Dolj s-au organizat cele mai mari depozite militare și tot aici au luat ființă cele mai multe spitale pentru îngrijirea răniților de pe front.
Răscoala de la 1907 a avut o intensitate deosebită în satele și comunele din județul Dolj, anume la Băilești, Afumați, Coțofeni, Izvorul, Ghercești etc.
În timpul Primului Război Mondial, în care România a intrat, în august 1916, cu dorința desăvârșirii unității naționale, locuitorii Doljului au avut un rol deosebit în aprovizionarea armatei, în îngrijirea răniților de pe fronturile de la Cerna și Jiu. După luptele crâncene de la Turnu Severin, Târgu Jiu, Filiași etc., ostașii români au fost nevoiți să se retragă din fața armatelor germane și austro-ungare, iar la 8/21 noiembrie 1916 Craiova a a fost ocupată, la fel și județul Dolj.
În septembrie 1950, în urma restructurării administrative, județul Dolj a fost inclus, alături de părți din alte județe limitrofe, în regiunea Oltenia. Prin Legea nr.2 din 17 februarie 1968 referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială a României județul Dolj a fost reînființat.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.