Site icon laCraiova.ro

Elevii Școlii Popoveni vor beneficia de condiții excelente pentru desfășurarea orelor de curs

Școala din Popoveni a intrat anul trecut într-un amplu proces de reabilitare, modernizare, dar și extindere. Singura școală din Craiova care nu avea grupurile sanitare în incinta clădirii principale, Școala Popoveni, este aproape de finalizare.

„Clădirea principală a fost consolidată, renovată la exterior, iar în acest moment se lucrează la finisajele interioare. Lângă această clădire am mai construit alta nouă ce va avea drept destinație o grădiniță tot pentru locuitorii cartierului Popoveni. Ambele clădiri au grupuri sanitare proprii pentru elevi, pentru preșcolari, dar și pentru profesori. În scurt timp, această clădire va fi gata, iar din toamnă aici se vor putea desfășura și ore de curs”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Cele două corpuri de clădire funcționează independent din punct de vedere seismic, au două fundații separate, dar același acoperiș. Practic, suprafața clădirii s-a dublat, de la cei 140 metri pătrați existenți, amprenta la sol a ajuns la 300 metri pătrați. Corpul vechi și corpul nou comunică între ele printr-un hol și au următoarea structură:

Corp nou – total 160 metri pătrați, construit de la zero: 1 sală de clasă pentru preșcolari, 1 cameră cu rol de cancelarie, două grupuri sanitare separate pentru elevi și cadre didcactice, grup sanitar pentru preșcolari, grup sanitar pentru persoanele cu handicap și o cameră tehnică.

Corp vechi – total 140 metri pătrați, reabilitat: 2 săli de clasă pentru elevi și un hol de legătură între accesul în clădire, cele două săli de clasă și corpul nou.

Corpul vechi de clădire a fost reabilitat complet prin decopertarea tencuielii până la structura din cărămidă a pereților. S-au efectuat consolidări prin turnarea unei fundații din beton armat atât la interior cât și la exterior. Pe colțurile clădirii s-au turnat stâlpi din beton armat. Vechea învelitoare a fost înlăturată, s-a turnat un planșeu nou și s-a realizat o altă învelitoare comună cu noul corp de clădire din țiglă metalică. La exterior s-a realizat un termosistem armat cu plasă și s-au refăcut tencuielile.

Clădirea a fost racordată la rețelele de utilități (apă, canalizare, dar și gaze naturale) și va fi dotată cu centrală termică proprie ce va asigura confortul termic necesar desfășurării activităților specifice pe timp de iarnă, dar și apă caldă menajeră pentru grupurile sanitare.

Termenul de finalizare al lucrărilor este de 3 iunie 2020.

Şcoala din cartierul Popoveni a fost construită în anul 1940 şi nu a fost niciodată reabilitată total.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version