Municipiul Craiova

Divertisment

Municipiul Craiova este reședința județului Dolj, situat în NV Câmpiei Romanați, pe terasele de pe stânga Jiului, la 100 m altitudine.

Locuirea încă din neolitic pe teritoriul actualului municipiu Craiova este atestată de diverse vestigii, între care se remarcă ceramica pictată policrom. Au fost descoperite, de asemenea, și urmele unei așezări datând din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului aparținând culturii Coțofeni (2.500-1.800 î.Hr.).

În același areal au fost descoperite urmele unei importante așezări geto-dacice datând din secolul al IV-lea î.Hr. numită Pelendava, aici fiind găsit un tezaur compus din 80 de piese de harnașament lucrate din argint, unele placate cu aur, aparținând unei căpetenii geto-dace. La marginea orașului, pe terasa Jiului, au fost descoperite urmele unei așezări civile romane și ale unui castru roman din secolele II-III, plasate pe drumul roman ce venea de la Drobeta la Romula. Datorită poziției geografice favorabile, protecției castrului roman și a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viață înfloritoare, așezarea fiind menționată pe harta antică Tabula Peutingeriana.

La sfârșitul secolului al XV-lea Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești. Prima mențiune documentară a localității Craiova datează de la 1 iunie 1475. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș.

Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică importantă, după domnie. În 1492, Vlad Călugărul, domn al Țării Românești, a stabilit la Craiova reședința banilor Olteniei, unde aceasta s-a menținut până în 1761, când a fost mutată la București (și desființată apoi în 1831). În 1593, când Mihai Viteazul este înscăunat domn al Țării Românești, dregătoria de Mare Ban îi este încredințată lui Preda Buzescu.

Craiova a fost în Evul Mediu un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și ținut de declanșare a acțiunilor antiotomane. Orașul a avut de suferit în urma războaielor ruso-turce din 1768-1774 și 1806-1812, de pe urma jafurilor turcești, apoi și de pe urma ciumei și a incendiului din 1795 care au decimat populația.

În secolele XVIII-XIX Craiova a fost și un important centru cultural, prin înființarea unei școli în limba română (1755) și a alteia în limba greacă (1826), a unei tipografii (1837). Școala centrală din Craiova, al doilea colegiu al țării după cel de la Sf. Sava, a fost înființată în 1826. Trăsătura caracteristică a orașului în primele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost dată de înflorirea economică, urbanist-edilitară, de dezvoltarea meșteșugurilor, a comerțului, a serviciilor publice. Craiova s-a menținut și în această perioadă ca important centru comercial al Olteniei. Cerințele mereu crescânde ale exportului au determinat înființarea aici, în 1846, a primei societăți românești pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

Un rol deosebit de important în pregătirea și desfășurarea Revoluției de la 1848 l-a avut corpul profesoral de la Școala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu. Dintre revoluționarii cu rol marcant în desfășurarea evenimentelor revoluționare la Craiova se remarcă Gheorghe Magheru și Costache Romanescu, care au intrat, după 1845, în rândurile societății secrete „Frăția”. De remarcat este faptul că orașul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu, înainte ca acesta să ajungă la București. În septembrie 1848, în fața amenințării intervenției străine contrarevoluționare, populația Craiovei s-a ridicat în sprijinul revoluției.

Una dintre marile familii boierești din Craiova — familia Bibescu — a dat Țării Românești ultimii doi domnitori: frații Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856).

În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova Comitetul Unionist. Tot aici a luat ființă un puternic centru de presă unionist, fiind scoasă prestigioasa tribună ”Vocea Oltului”. La 9 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate programul național pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, la Craiova, într-o atmosferă de mare sărbătoare, ”peste 5-6.000 de oameni din toate clasele societății se adunaseră la flacăra torțelor și în sunetul muzicii strigau cu toții ‘Ura! Să trăiască Unirea! Să trăiască noua Românie!”’ — nota ziarul ”Oltul”. Participant la această istorică manifestație, pictorul Theodor Aman avea să o imortalizeze în celebrul său tablou ”Hora Unirii la Craiova”, pictat în același an.

Prin poziția sa, Craiova a fost un centru important unde s-au luat măsurile necesare desfășurării operațiunilor militare din timpul Războiului de Independență (1877-1878). Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în război, când trupele românești au fost concentrate la Dunăre, au participat și unități din Craiova.

După izbucnirea Primului Război Mondial, pentru România au urmat doi ani de neutralitate (1914-1916), perioadă în care Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al Armatei I. În august 1916, când România a intrat în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni. După lupte grele purtate la Turnu Severin, Tg. Jiu ș.a. armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova a fost ocupată de trupele germane și austro-ungare la 21 noiembrie 1916.

La 7 septembrie 1940 la Craiova s-a semnat Tratatul româno-bulgar prin care partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul — județele Durostor și Caliacra) a intrat în componența Bulgariei.

Începând cu anii ’60 orașul a devenit un puternic centru industrial, cu accent pe industria constructoare de mașini și utilaje, de avioane, industria chimica, alimentară, electrotehnica, energetică ș.a.

Craiova a devenit municipiu la 17 februarie 1968. La recensământul din 2011 municipiul Craiova avea 269.506 locuitori.

Craiova se remarcă și prin numărul mare de biserici și alte monumente, dintre care amintim: Mănăstirea Bucovăț, cu biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită între 1506-1512 și refăcută în 1571-1572 ; Biserica domnească, cu hramul „Sfântul Dumitru”, ctitorie din 1651-1652 a lui Matei Basarab, ridicată pe locul uneia mai vechi construită în secolul al XV-lea de boierii Craiovești, în prezent Catedrala Mitropolitană a Olteniei; biserica „Sfântul Ilie”, construită în 1720 și refăcută în 1893, care păstrează picturi murale executate de Gheorghe Tăttărescu; biserica având dublu hram „Sfântul Gheorghe și Cuvioasa Parascheva” (1730); biserica „Sfânta Mina” (1731); biserica fostei mănăstiri „Obedeanu”, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, construită între 1748-1753, cu modificări ulterioare (pe lângă biserica acestei mănăstiri a funcționat prima școală din Oltenia, înființată în 1755); bisericile cu hramurile „Sfântul Gheorghe” — Vechi (1730-1775), „Sfântul Gheorghe” — Nou (1754-1755), „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (secolul al XVI-lea); Casa Băniei, construită din inițiativa domnului Constantin Brâncoveanu în 1699, având un elegant foișor pe coloane de piatră; Casa „Glogoveanu” (1802); Casa „Jianu” (secolul al XVIII-lea); clădirea fostului Palat de Justiție, construită între 1880-1890 după planurile arhitectului Ion Socolescu, azi sediul Universității; clădirea Palatului Administrativ, construită între 1912-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu; Palatul lui Dinu Mihail, construit în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, azi Muzeul de Artă. De amintit este și Parcul „Romanescu”, realizat între anii 1900-1903 după planurile arhitectului francez Emile Redont.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *